Tinerii antreprenori romani, speranta Romaniei

Alexandru Suciu, de la hobby la concretizarea pasiunii.


Daca saptamana trecuta vorbeam despre designul interior si designul de produs, astazi acordam tot interesul nostru designului floral.

In portia de antreprenoriat de astazi ne imbogatim agenda cu povestea lui Alexandru Suciu. 

Muscatele cu flori rosii si o uriasa Crassula ovata, din curtea bunicilor din Ardeal, sunt cele care i-au insuflat dragostea pentru plante lui Alexandru. 

Inca de la varste fragede, Alexandru avea o slabiciune pentru gradinarit, bricolat si construit chestii. Asa se explica faptul ca atunci cand a ajuns la varsta maturitatii, acesta si-a indreptat pasii catre profesia de inginer constructor. 

Cu toate acestea, Alexandru a vrut mai mult de la el si de la pasiunea care ii imbogateste viata inca din copilarie. Prin urmare, la 30 de ani, Alexandru Suciu a ales sa urmeze calea pasiunii sale pentru flori si design. A inceput sa lucreze aranjamente pentru prieteni si familie mai intai cu proiectul AV Fabrica de Flori care se afla intr-un garaj, in Cotroceni.

Impreuna cu Maria, care i-a devenit ulterior sotie, Alexandru mergea la targuri de hand made, targuri de craciun si corporate pentru a se face cunoscuti.

Dupa toate aceste eforturi ale celor doi, cei mai entuziasmati au fost corporatistii, care au adoptat imediat ideea acestor aranjamente usor de intretinut.

In 2015, proiectul Suculent Urban a devenit afacere de familie. Pentru ca atat Alexandru, cat si Maria impartasesc aceeasi dragoste pentru plante si flori si pentru care designul floral reprezinta felul de a-si exprima pasiunea pentru creatie, Suculent Urban a ajuns sa le fie o a doua casa. 

Cand a fost intrebat despre alegerea numelui "Suculent Urban", Alexandru ne-a oferit cea mai frumoasa definitie. "Mediul urban este o jungla, un mediu in care toti alergam dupa ceva, un mediu in care timpul se scurge prea repede. Si atunci cand iti doresti un aranjament natural, verde si in continua dezvoltare, insa nu ai timp sa te ocupi de el, plantele suculente sunt raspunsul. [...] Pe scurt, castigam timp pentru persoanele din "jungla urbana" pentru a se bucura de verdele suculent, cu minim de efort pentru intretinere.", a marturisit acesta. 

In acest traseu al pasiunii pentru flori si al concretizarii acesteia intr-o afacere, Alexandru si Maria au intalnit si temeri, dar si obstacole, insa nu s-au grabit cu nimic. Din aproape in aproape, au crescut prin recomandari, au participat la cat mai multe evenimente si au cautat piete noi si clienti din domenii cat mai variate. Astfel, cu rabdare au ajuns la ceea ce este astazi Suculent Urban. 

Pentru ca Suculent Urban este o a doua casa pentru cei doi, Alexandru si Maria nu-si gasesc cuvintele atunci cand vine vorba despre prima lor casa - familia. Cei doi aleg sa se bucure cat mai mult de fetita lor, de bunici, frati si surori. Cand au treaba, comenzi mari, iar sezonul de nunti si botezuri este in toi, tot la cei dragi se gandesc si apeleaza, in masura in care se poate. 

Si pentru ca isi iubeste familia, Alexandru crede in vorbele lui Henry Ford, care a spus ca " O afacere care produce numai bani, este o afacere proasta." 

De aceea, familia "Suculent Urban" este deja unul dintre Atelierele de Design Floral cautate pentru aspectul aranjamentelor si atentia la detaliu. In acest fel, Alexandru si Maria au castigat clienti importanti corporate precum Vel Pitar, GreenTek, Farmexpert, Clinica Intermedica, Kudika, Graffiti Public – Tara lui Andrei, ImpactHub, Booking.com, Raw-mania, Netagro, Marine Concept Store, Ritter, dar si multi alti clienti persoane fizice care au ales creativitatea echipei Suculent Urban pentru evenimentele speciale din viata lor, indiferent ca e vorba de o aniversare, o nunta sau un botez.

In prezent, Suculent Urban se afla intr-un spatiu nou, iar intentiile lui Alexandru si ale Mariei sunt de dezvoltare si extindere. 

Pentru tine, viitorule antreprenor, Alexandru Suciu are un sfat:

"Inceputul este greu, adevarat. Conteaza sa faci cu placere, cu pasiune acel lucru, pentru ca numai asa poti depasi momentele grele ce vor sa vina. Sa crezi in visul tau, sa intrebi unde nu stii, iar cu rabdare vei prinde aripi. Acum sunt tot mai multe platforme care ajuta la aflarea potentialului afacerii si la dezvoltarea acestuia. Trebuie cautat si descoperit. Nu trebuie sa-ti fie teama de esec." 

Daca si tu esti pasionat de flori si de designul floral poti vedea cum arata munca lui Alexandru si a Mariei aici: Suculent Urban si pe SUCULENT urban

Pe saptamana viitoare! 

Sursa foto: SuculentUrban (Alexandru Suciu)

Now playing:

Lucky Rose ft. Yan Etchevary - The Way You Want

Next: Lucky Rose - The Way You Want
player

Week-end Party!

Seara de sambata o dedicam petrecerilor si distractiilor! Mike te pune la dans cu piese alese special pentru tine!

*Titlul albumului*