Consiliul Elevilor Colegiul National „Gheorghe Lazăr” în parteneriat cu Teatrul Lucia Sturdza Bulandra,
vă invită la a doua ediţie a Festivalului naţional de arte pentru liceeni „Florian Pittiș”,
un concurs dedicat exclusiv trupelor de liceeni care iubesc teatrul şi muzica.
Festivalul se va desfăşura la Sala Izvor a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra.
În cadrul festivalului s-au înscris mai bine de 15 trupe de teatru / muzică din liceele din ţară.
În urma unei selecţii riguroase, în concurs au rămas cele mai bune spectacole / piese.
Finala festivalului va avea loc în următoarele zile:
6 aprilie – muzică; 7 aprilie - teatru , începând cu orele 19:00.
În cadrul secţiunii muzică ( luni, 6 aprilie) va avea loc lansarea albumului “Ducu Bertzi & Florian Pittiş în concert”.
În data de 8 aprilie , ora 19:00 va avea loc gala şi festivitatea de premiere. În cadrul acesteia, artişti precum Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Florin Chilian, Ducu Bertzi vor susţine un recital în memoria lui Florian Pittiş.
Juriul, ce va evalua prestaţiile concurenţilor este format din: Anda Pittiş – Preşedintele Juriului; Mihai Constantin – actor al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra ; Irina Petrescu – actriţă a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra; Ducu Bertzi – interpret şi compozitor; Virgil Ianțu; Victor Ioan Nicolae – director al Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr”.
Vor concura spectacole / piese realizate de tineri şi vor fi premiate cele mai bune reprezentaţii.
Premiile sunt în produse din partea sponsorilor noştri, având o valoare de aproximativ 3000 de ron.
Cele mai importante obiective ale acestui festival sunt: aducerea unui omagiu lăzăristului Florian Pittiş şi încurajarea, sprijinirea tinerilor care doresc o carieră în domeniul scenei.
Intrarea la acest festival este liberă.
De asemenea, festivalul va fi transmis live de către Radio 3Net ”Florian Pittiș” pe site-ul lor: www.radio3net.ro ;
ei fiind şi principalii parteneri media.
Pentru alte detalii, accesaţi site-urile :www.consiliulelevilorlazar.ro
În aşteptarea participării dumneavoastră la acest festival vă asigurăm de întreaga noastră stimă,
Director,
Prof. Victor Ioan Nicolae
Coordonator festival: Andrei Gheorghe |
 |